Primavara.

Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind
să culcepe ei sărutul lutului, alene.

Te stingi încet din mine,
iarăsub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.

Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare,
spune-mi oarecam câte fete-s astăzi deflorate?

Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtareşi mor în primăvară ofticoşii…

[Nichita Stanescu-Primavara.]

Prima dimineata.

Ma trezesc desi mi-as fi dorit sa dorm pt totdeauna..Mai adormita ca niciodata intind mana spre noptiera de langa pat unde obisnuia sa fie telefonul meu,uitand ca l-am aruncat sub mormanul de haine din dulap unde va sta cateva zile din motive mai mult sau ma putin cunoscute de voi.
Amintindu-mi ce-am facut cu telefonul,ma trezesc si ma indrept spre bucatarie la cana mea cu cappuccino care pare sa nu aiba niciun gust.
Azi parca si soarele e trist si fara chef sa mai incalzeasca inimile reci ale oamenilor..

[http://www.youtube.com/watch?v=ZN0SaNiAhvk]

Povestea noastra.

Stiu e frig.Stii si tu..Simti cum frigul iti strapunge corpul dar nu poti face nimic..Tu ai vrut asa..Alaturi de mine putea fi cald..puteai fi inconjurat de dragoste..multa dragoste..sentiment pe care tu l-ai refuzat prea devreme.Acum vrei sa ma intorc..ai face orice sa-ti dau un sms..sms la care raspundeai dupa o jumatate de ora..sms pe care il stergeai fara sa-ti pese..fara sa-l citesti macar.”Te iubesc..nu vreau sa mori inaintea mea..” mai tii minte..?Ai distrus tot..ai calcat in picioare tot ce construiam impreuna..prin neincrederea ta..prin ideile tale fara sens.Eu ma multumeam doar cu tine..dar pentru tine nu e de ajuns..eu nu sunt de ajuns pt tine.Tot ce faceam era prea putin..tot ce spuneam nu credeai.Imi spuneai mereu ca vreau sa fi perfect..cand tot ce vroiam era sa-ti pese de mine..Se spune ca intr-o relatie unul din cei doi iubeste mai mult..as fi dat orice sa nu fiu eu aceea..sa nu fiu eu cea care sa creada toate minciunile tale..sa nu fiu eu cea care sa te ierte de fiecare data cu toate ca stiam ca se va mai intampla inca o data..si inca o data..mereu am spus..ca mai bine te iert decat sa-ti spun sa pleci pentru ca durerea ar f la fel de mare.Imi spuneai ca nu inteleg..oare sunt atatea de inteles.?Imi spuneai ca ma iubesti..oare stii ce inseamna sa iubesti.?Cel mai greu in viata unui om este sa aibe regrete..regrete pe care tu le simti acum..pe care le vad in privirea ta inghetata de fiecare data cand incerci sa-mi arati cat de fericit esti cu ea dar numai imi poti face rau.Ai avut tot dar acum numai ai nimic. Poate n-o sa te uit niciodata dar nu te pot face sa simti si tu la fel.Acum stai cu ea..e langa tine asa cum ai vrut..dar de ce te simti mai singur ca niciodata.?

Oare..

Cât de putini suntem cei care în viata am trait cu adevarat o mare iubire, cât de putini ne-am nascut astfel aici în aceasta lume si cât de multi îsi traiesc viata morti de ei însisi, cu sufletele neumblate de pasii nici unei mari iubiri. De ce? Sa întreb vântul, cuvântul sau oceanul din apa caruia am ajuns sa visam aceasta lume? Raspunsul consta în noi si numai în noi, în iubire.

Priveste apusul cuvintelor care striga sau vor sa taca si asculta-mi soaptele necuvintelor mele ce vor sa-ti spuna cât de mult te iubesc chiar si atunci când pe buze e frig si peste tot e numai durere sau înstrainare si asta nu fiindca lumea ar fi straina de oameni, ci exact invers, oamenii se vor straini de lume fiindca daca ar iubi-o si ar întelege-o ar realiza ca ar trebui sa fie ceea ce nu sunt, adica, putin mai mult oameni, putina mai multa iubire si profunzime. Oare cere aceasta lume prea mult pentru a fi înteleasa.?

Sunt alaturi de tine în acest mister care e filozofia iubirii pe care as vrea sa o înteleg privind adânc în ochii tai si sa aflu daca iubind vei întelege mai mult despre tine decât daca ai fi ceea ce esti azi ca suflet, un strain, un simplu trecator în aceasta existenta care va deveni un vis uitat odata cu moartea sau poate un vis reamintit dar tot un vis. Te tin de mâna si nu vreau sa ma trezesc din acest vis care este actuala mea viata reala tocmai fiindca vreau sa fiu etern alaturi de tine...

Ne ajunsese din urma oboseala fericirii.?

Sa înteleg ca iarna va aduce doar putin frig în necuvintele noastre care sunt spuse mult mai apasat decât orice vorbe? Nu cred fiindca e anotimpul gerurilor extreme, când totul e înghetat inclusiv privirile noastre. Si atunci ne vom desparti la fel de accidental cum ne-am întâlnit sau lacrimile noastre inghetate se vor sparge pe asfaltul negru al gândurilor despre o iubire trecatoare care se credea eterna în adâncurile sufletelor noastre.?

Visuri născute moarte.

Si eram fericiti fiindca cerul era mai nins ca niciodata cu petalele privirilor noastre care au fost luate de acelasi vânt sentimental si duse spre nicaieri. De aceea m-am hotarât sa te caut. I-am spus si vântului care a început sa râda ironic de parca ar fi fost ceva atât de absurd. Râdea în timp ce ducea praful clipelor cazute de pe Destin în tariile unde se tes noi amintiri uitate de toti. Si atunci am vrut sa stiu de ce duce acolo amintirile pierdute si nestiute de nimeni ca doar nu e cerul biblioteca amintirilor..?